Capii bisericilor catolică, ortodoxă şi anglicană şi-au unit vocile în premieră marţi în cadrul unui apel ”urgent pentru viitorul planetei”, în perspectiva reuniunii COP26, relatează AFP şi Reuters.
Papa Francisc, patriarhul ortodox Bartolomeu al Constantinopolului şi arhiepiscopul de Canterburry Justin Welby „îi imploră pe toţi, indiferent de credinţă sau viziune asupra lumii, să se străduiască să asculte strigătul Terrei”.
„Trebuie să alegem natura lumii pe care vrem să o lăsăm generaţiilor viitoare. (…) În timp ce liderii lumii se pregătesc să se întâlnească în noiembrie la Glasgow, pentru a dezbate viitorul planetei noastre, ne rugăm pentru ei şi avem în vedere alegerile pe care noi toţi trebuie să le facem”, scriu cei trei înalţi clerici, în documentul comun făcut public de Sfântul Scaun.
„Este un moment critic. Viitorul copiilor noştri şi viitorul casei noastre comune depind de el”, conchid semnatarii.
Conferinţa mondială privind clima COP 26 la care se referă cei trei şi la care urmează să ia parte şi Papa Francisc este prevăzută pentru 31 octombrie – 12 noiembrie la Glasgow, urmând să reunească zeci de mii de participanţi, ONG-uri, reprezentanţi ai societăţii civile, companii, media.
Ar trebui si BOR sa se inspire de la colegii lor, sa se implice si sa lase politica, luxul nefiscalizat si scandalurile tv.
Dacă ți-a plăcut articolul, puteți să ajutați cel mai neutru trust online
More Stories
O școală din Japonia instalează roboți în școli, permițând elevilor să participe la cursuri „remote”
Despre aplicații GPS
Ce este VR?