Ion I. C. Brătianu (n. 20 august 1864, Florica, judeţul Argeş – d. 24 noiembrie 1927, Bucureşti), om politic, inginer, prim-ministru al României, preşedinte al Partidului Naţional Liberal, membru de onoare al Academiei Române. Dominând cu autoritate viaţa politică din România timp de două decenii, în aceeaşi măsură adulat şi contestat.

În 1882, devine absolvent al Colegiului „Sfântul Sava” din Bucureşti, după care urmează un stagiu de şase luni în serviciul militar, primind la final gradul de sublocotenent. Din toamna anului 1883, se stabileşte la Paris pentru a-şi definitiva studiile superioare. Aici, frecventează Şcoala preparatorie „Saint-Barbe”, Şcoala Politehnică, apoi Şcoala de poduri şi şosele, obţinând diploma de inginer în 1889.

În acelaşi an revine în ţară şi începe să profeseze ca inginer specialist la construcţia căii ferate Iaşi – Paşcani. Invitat să locuiască în palatul de la Ruginoasa, tânărul liberal începe să aibă o idilă cu Maria Moruzi-Cuza.

Pe 14 februarie 1901, odată cu numirea unui nou cabinet liberal, Ionel Brătianu primeşte portofoliul Ministerului Lucrărilor Publice, iar în urma remanierii guvernamentale din 9 ianuarie 1902 primeşte şi interimatul Ministerului de Externe, al cărui titular va deveni pe 18 iulie. Din această poziţie s-a ocupat îndeaproape de situaţia românilor din Imperiul Otoman şi Austro-Ungar, acordând o atenţie specială românilor din Transilvania, pe care îi sprijinea moral şi politic.

În perioada de neutralitate a României (1914-1916), Ion I.C. Brătianu, președintele PNL și premierul României, a purtat, vreme de doi ani, negocieri dure cu reprezentanții Antantei (Anglia-Franța-Rusia) pentru a primi garanţii ferme că la finalul războiului, dacă România va lupta alături de aceste puteri şi vor fi ȋnvingătoare, România va primi Transilvania.

Ion I. C. Brătianu la Conferința de Pace

Ion I. C. Brătianu s-a prezentat la Conferința de Pace de la Paris cu amplul tratat pe care România l-a semnat cu reprezentanții Antantei, Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia, în 1916. Tratatul fusese negociat din partea României chiar de Ionel Brătianu, care a ținut să fie stipulate cât mai precis clauzele din act pentru a nu lăsa loc la viitoare interpretări la Conferința de Pace.

Conform acestui tratat, României îi erau recunoscute dreptul de a alipi provinciile locuite de românii din Austro-Ungaria: Banatul, Crişana, Maramureşul, Bucovina și Transilvania.

Transilvania, Banatul, Bucovina și Basarabia

Prima bătălie pe care Ion I. C. Brătianu a dus-o la Paris a fost pentru Banat. La sfârșitul lui 1918 și începutul lui 1919, trupele sârbești au ocupat întreg Banatul, inclusiv Timișoara și Aradul, și l-au revendicat. La 31 ianuarie 1919, reprezentanții români și bulgari s-au prezentat în fața Consiliului Suprem al Conferinței de Pace.

Iată cum descrie momentul istoricul Margaret Macmillan:

În acea după-amiază friguroasă, la asfințit, Ion I. C. Brătianu a pledat cazul României. Bogat, puternic, atât de elegant încât aproape că friza absurdul, Brătianu era profund conștient de importanța sa. Își desăvârșise educația într-una dintre acele instituții de elită de formare a intelectualilor, Hautes Ècoles din Paris, și nu lăsa pe nimeni să uite acest lucru.

Ion I. C. Brătianu a invocat argumente extrem de variate în fața Consiliului Suprem pentru a susține cauza României și în ceea ce privește Banatul. De la cele strict legale, României i se promisese Banatul prin Tratatul de alianță cu Antanta din 1916, cu care aliații au atras România în razboi, până la cele de tip wilsonian – toți românii trebuie să traiască uniți în cadrul unei națiuni. Pe parcursul pledoariei sale a făcut apel la etnologie, istorie, geografie și a invocat sacrificiile făcute de România în timpul războiului.

A doua zi, la 1 februarie, Brătianu a definitivat în fața Consiliului Suprem lista revendicărilor României: Transilvania, Banatul, Bucovina și Basarabia.

Despre Transilvania, discursul lui Brătianu în fața Consiliului Suprem de la Conferința de Pace a fost fără echivoc:

Pe acest teritoriu s-a format națiunea română. Vreme de secole acest popor (poporul român, n.n.) nu a aspirat la nimic altceva decât să se unească politic cu această regiune. României i s-a promis Transilvania prin Tratatul de Alianța cu Antanta încheiat la București în 1916.

Însă, Ion I. C. Brătianu mai avea un argument elcovent mult mai bun. Chiar și potrivit statisticilor maghaire, care în cele mai multe cazuri diminuau numărul de români foarte mult, românii reprezentau peste jumătate din populația Transilvaniei, ungurii reprezentau doar 23%, iar germanii și alte minorități restul. Mai mult, la sfârșitul războiului, Adunarea românilor de la Alba Iulia și-a exprimat prin vot dorința de a se uni cu România. Germanii din Transilvania au susținut și ei unirea provinciei cu România.

Totodată, Ion I. C. Brătianu i-a avertizat pe liderii Marilor Puteri prezenți la Paris ce erau adunați în Consiliul Suprem de faptul că „România avea nevoie de susținerea morală a aliaților pentru a rămâne ceea ce fusese până atunci – un punct de raliere pentru Europa îmotriva bolșevismului”. Era o aluzie expresă la faptul că bolșevismul începea să se întindă în primăvara anului 1919 și în Ungaria.

„Am moștenit o țară independentă, și chiar pentru a-i întinde granițele, nu-i putem jertfi neatârnarea”

Istoricul Florin Constantiniu scrie că Ion I. C. Brătianu a fost omul politic care a dovedit cea mai puternică rezistență față de încercările marilor puteri de a-și impune voința în dauna independenței României. Venit la Paris să obțină recunoșterea noilor frontiere ale țării, el i-a scris, la 3 iunie 1919, prietenului său M. Pherechide: „Am moștenit o țară independentă, și chiar pentru a-i întinde granițele, nu-i putem jertfi neatârnarea”.

Cu siguranță, bătalia cea mare Brătianu a dat-o în legătură cu tratatul minorităților care îl însoțea pe cel cu Austria. Marile puteri, preocupate de situația minorităților naționale de pe teritoriul statelor succesoare Austro-Ungariei, au dorit să aibă un drept de supraveghere asupra regimului aplicat acestor minorități. Prevederea știrbea din suveranitatea și independența României.

Ion I. C. Brătianu a protestat ferm împotriva acestor prevederi și a adoptat atitudinea omului de stat responsabil pentru apărarea intereselor supreme ale națiunii, afirmând la Paris: „România acordă tuturor minorităților de limbă, rasă și religie, care locuiesc înlăuntru noilor sale granițe, drepturi egale pe care le au ceilalți cetățeni români”.

Marile Puteri au insistat pentru introducerea acestei clauze a minorităților, moment în care Brătianu a părăsit Parisul și s-a angajat într-o politică de rezistență față de cei patru mari, până la 12 septembrie, când a demisionat din funcție. Demisia și intrasigența lui Brătianu au determinat Marile Puteri să modifice paragraful referitor la minorități în beneficul României.

Jertfa soldaților români și a populație în Primul Război Mondial nu fost în zadar. Iscusința și priceperea lui Brătianu au condus la Paris și la recunoașterea Unirii Transilvaniei, Banatului (2/3 a revenit României), Bucovinei și Basarabiei cu România.

Iată cum caracterizează istoricul american Glenn E. Torrey situația României după 1919: „România a primit cea mai mare parte a teritoriului promis în 1916. În plus, Puterile Aliate au recunoscut în mod oficial alipirea Basarabiei. Aceste câștiguri au transformat radical România de dinainte de război. Teritoriul ei s-a mărit de la circa 150.000 de kilometri pătrați la aproape 300.000 de kilometri pătrați. România era atunci cea mai mare țară din Europa de Sud-Est. Populația ei a crescut de la circa 8 milioane la peste 15 milioane de locuitori”. Dintre oamenii politici din acea perioadă, rolul cel mai important în această transformarea a României l-a avut liberalul Ionel Brătianu.

Constituția din 1923 era una dintre cele mai avansate din Europa acelor vremuri. Proiectul adoptat a fost cel al lui Ion I.C. Brătianu. Constituţia stipula că România este monarhie constituțională, fiind un stat naţional unitar şi indivizibil, al cărei teritoriu este inalienabil. Erau garantate drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, fără deosebire etnică, de limbă sau religie, egalitatea cetăţenilor în societate şi înaintea legilor, libertatea conştiinţei şi întrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondenţei, inviolabilitatea domiciliului. A fost instituit votul universal, egal, direct obligatoriu şi secret.

Cele mai multe măsuri din guvernarea Brătianu au vizat alinierea ţării noastre la noile realităţi postbelice: legea pentru organizarea armatei , legea pentru organizarea şi exproprierea căilor ferate, legea privind repaosul duminical şi sărbătorile legale, legea pentru învăţământul primar (caracter „unitar, obligatoriu şi gratuit”, durata fiind de 7 ani), legea organizării judecătoreşti , prin care judecătorii deveneau inamovibili, legea pentru înfiinţarea Patriarhiei României, legea privind organizarea Bisericii Ortodoxe Române. Pentru unificarea administrativă a tuturor provinciilor a fost adoptată legea din, care avea la bază „păstrarea caracterului unitar al ţării” şi aplicarea descentralizării administrative. Această măsură stabilea împărţirea teritoriului României în două diviziuni administrative: judeţe şi comune, care puteau fi rurale (cuprindeau mai multe sate) şi urbane (oraşele). De asemenea, pentru înlesnirea controlului, supravegherea aplicării legilor şi buna administrare, judeţele se împărţeau în circumscripţii numite plăşi, care cuprindeau mai multe comune.

Pe 27 martie 1926 este promulgată legea electorală a „primei majorităţi”. Principala modificare se referea la centralizarea rezultatelor, repartiţia mandatelor şi proclamarea aleşilor. Practic, se introducea sistemul „primei majorităţi”. Acest sistem prevedea că partidul ce întrunea cel puţin 40% din totalul voturilor valabil exprimate se numea grupare majoră, iar celelalte partide constituiau gruparea minoritară. Din această împărţire rezulta repartizarea mandatelor politice, astfel încât, gruparea majoritară primea jumătate din numărul mandatelor, iar cealaltă jumătate se împărţea între grupările minoritare proporţional cu procentele de voturi obţinute, dar şi cu cea majoritară.

By stefan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *