5 femei care au marcat istoria României

Ana Ipătescu

Ana s-a născut la București, în mahalaua Olarilor, în familia unui negustor, Atanasie Ghiulerasă, din burghezia incipientă de la sfârșitul perioadei fanariote.

În anul 1828 se mărită cu arendașul Ivancea Dimitrie, de care se desparte în 1831, an în care moare și tatăl. Din cauza conjuncturii în care se afla, se recăstorește din interes cu Nicolae Ipătescu.

Eroina revolutiei pasoptiste a devenit, curand dupa remarcabilul ei gest de curaj, prin care a salvat guvernul revolutionar de la dizolvare, subiectul unor speculatii care au umplut presa vremii, speculatii privind atat moravurile si personalitatea ei, cat si motivatia gestului ei eroic. Evenimentele, pe scurt: in iunie 1848, un grup de revolutionari romani citeste, pe o campie de langa bucuresti, celebra Proclamatie de la Islaz, prin care cheama poporul la lupta impotriva invechitei ordini sociale si politice din Tara Romaneasca si indeamna la schimbarea acesteia. Cu sprijin popular, revolutionarii preiau puterea si formeaza un guvern provizoriu. Dupa aceasta prima izbanda, incep neintelegerile intre noii guvernanti. Marii boieri profita de situatie si organizeaza o contralovitura: cu ajutorul unor trupe militare, guvernul revolutionar e arestat! Buimacite de rapida rasturnare de situatie si de interventia armatei, masele populare, lipsite de armament suficient, se simteau infrante si, practic, se resemnasera… Si, cu asta s-ar fi ispravit cu revolutia romana de la 1848, dupa numai cateva zile, daca n-ar fi existat o femeie care, cu o singura actiune plina de avant, a pus din nou lucrurile pe fagasul progresist pe care pornisera.

Ecaterina Teodoroiu

Ecaterina Teodoroiu (născută Cătălina Vasile Toderoiu la 14 ianuarie 1894, Vădeni, astăzi cartier în componența municipiului Târgu-Jiu, România – d. 22 august 1917 lângă Panciu, România) a fost o cercetașă și participantă la Primul Război Mondial, unde a murit la sfârșitul bătăliei de la Mărășești luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.

Provenită dintr-o familie modestă din Oltenia, Ecaterina a plecat la București pentru a deveni învățătoare, iar acolo a contribuit la înființarea primelor organizații de cercetași din țară. După intrarea României în Primul Război Mondial, a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea natală. Din dorința de a-i răzbuna pe toți cei patru frați ai ei care muriseră în lupte, Ecaterina a cerut să fie transferată la o unitate de combatanți. A fost luată prizonieră, a evadat și a fost rănită de două ori. În spital, a fost decorată de casa regală și avansată la gradul de sublocotenent. Din această postură a participat la bătălia de la Mărășești, unde a murit comandând un pluton de infanterie.

Celebrată ca eroină națională după terminarea războiului, imaginea ei a fost la început marginalizată și apoi distorsionată de regimul comunist.

Regina Maria a României

A fost principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a Principelui de Coroană devenit ulterior Regele Ferdinand I al României. A fost mama Regelui Carol al II-lea. Maria, născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.

Părinții săi au fost Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, iar mama, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

Maria și-a petrecut copilăria și adolescența la Eastwell Park, reședința familiei din comitatul Kent.

S-a căsătorit la 29 decembrie 1892 cu Ferdinand I, Principele moștenitor al tronului României, încercând încă de la început și reușind să se integreze națiunii care o adoptase ca Principesă și, începând din 1914, ca Regină.

A urmărit constant întărirea legăturilor dintre România și Marea Britanie, dovedind reale calități diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României. S-a opus intrării României în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale și a susținut alianța cu Antanta, în vederea susținerii de către aceasta a realizării statului național român.

Pe timpul războiului și-a acompaniat soțul în refugiu în Moldova, activând ca soră de caritate în spitalele militare, activitate care a făcut să fie numită în popor „mama răniților”.

În perioada Conferința de Pace de la Paris (1919), dar și după încoronarea, alături de Regele Ferdinand, ca suverani ai României Mari (Alba Iulia, 15 octombrie 1922) a participat la o campanie diplomatică pentru recunoașterea internațională a statului român reîntregit, având întrevederi oficiale sau informale cu suveranul englez, cu președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, prim-ministrul Franței sau cu reprezentanții de marcă ai mass-mediei europene.

Ştefania Mărăcineanu

Ștefania Mărăcineanu a fost chimist și fizician român de renume internațional.  Ea a formulat teorii despre radioactivitate, radioactivitatea artificială și procedeul de declanșare artificială a ploii. Ștefania Mărăcineanu a studiat legătura dintre radioactivitate și ploi, iar, mai târziu, relația dintre cutremure și precipitații. Ea s-a lansat și în alte ipoteze controversate, cum ar fi influența razelor de soare sau chiar a apei de ploaie asupra radioactivității. Ipoteza că razele de soare ar putea induce radioactivitate artificială a fost dezbătută îndelung în comunitatea științifică de atunci, atât în Franța, cât și în Germania și Anglia. Se pare că disputa a fost destul de aprinsă și a contribuit la izolarea Ștefaniei Mărăcineanu de către grupul de la laboratorul Curie.

Aurora Gruescu

Aurora Gruescu a fost prima femeie inginer silvicultor din lume și prima româncă intrată în Guinness Book. A practicat meseria din 1938 până în 1973, când s-a pensionat. Şi-a legat numele de primul plan de împădurire naţională, fixat la suprafaţa de 100.000 de hectare, a condus lucrările de combatere avio-chimică a dăunătorilor din pădurile infestate din jurul Capitalei, a făcut inovaţii ce s-au confirmat, legate de lucrările de mecanizare în combaterea dăunătorilor, publicând în acest sens mai multe articole în „Revista Pădurilor”

În 1933 este admisă la Facultatea de Silvicultură, care pe atunci aparținea Politehnicii. Era singura persoană de sex feminin studentă în cadrul acelei facultăți, stârnind atât admirația, dar și controverse, mai ales că cei din jur o îndemnau să renunțe. Într-o perioadă marcată de prejudecăți misogine, o astfel de carieră era considerată tipic bărbătească. De acceași desconsiderare a avut parte și în timpul regimului comunist, când a fost expropriată, fiind considerată dușman al poporului.

Cu toate acestea, s-a bucurat de aprecierea multor femei, pentru care a constituit un exemplu, dar și din partea unor organizații internaționale.

About Author