Pungile de unică folosință, sticlele de plastic, recipientele şi ambalajale pentru alimente sunt cele mai răspândite produse care poluează oceanele lumii, reprezentând aproape jumătate din deșeurile produse de om, potrivit celui mai cuprinzător studiu, informează The Guardian.
„Nu am fost surprinși de faptul că plasticul reprezintă 80% din deşeuri, dar proporția ridicată de articole pentru luat masa ne-a surprins, care nu sunt doar deşeuri McDonald’s, ci şi sticle de apă, sticle de băuturi precum Coca-Cola și conserve”, spune Carmen Morales-Caselles, de la Universitatea din Cádiz, Spania, care a condus noile cercetări. „Aceste date vor ajuta factorii de decizie politică să ia măsuri pentru a încerca să oprească robinetul de gunoi marin care curge în ocean, mai degrabă decât să-l curățe”, a adăugat ea. „În ceea ce privește originea deșeurilor, sunt în principal pungi și ambalaje din plastic, recipiente și tacâmuri pentru alimente, sticle de plastic și de sticlă şi cutii, care au constituit cea mai mare cotă”, se arată în concluzia cercetării, publicată în revista Nature Sustainability și finanțată de Fundația BBVA și ministerul științific spaniol. Analiza a inclus elemente mai mari de 3 cm și identificabile, cu excepția fragmentelor și microplasticelor.
3 sferturi din deşeurile de plastic din oceane, reprezentat de 10 produse

More Stories
O școală din Japonia instalează roboți în școli, permițând elevilor să participe la cursuri „remote”
Despre aplicații GPS
Ce este VR?